Ești interesat să-ți lărgești orizontul Cunoașterii?
Visezi să
călătorești?
Vrei să cunoști oameni aparținând unei alte culturi?
Dorești să te autodescoperi?
Inscrie-te ACUM !
February 8th, 2010
Experiența mea directă cu YFU a început, ca la oricare alt fost, actual sau viitor elev de schimb, în fața unei mese la care stăteau aproximativ cinci oameni. Vorbim, evident, despre comisia stabilă de interviuri, cei din mijloc, și de alți mici „învățăcei” ce se aflau pe margini. Le-am auzit prezentările, după care a fost rândul nostru să vorbim. Am trecut prin acest interviu fără să-mi pun mâinile în cap sau să întreb „ce vor oamenii ăștia de la mine?”. Am răspuns la întrebări care, zilele trecute, mi-au revenit în cap exact așa cum au fost ele puse, de către cine, și chiar și răspunsurile exacte pe care le-am dat atunci.
Pentru că despre asta este, de fapt, vorba astăzi, experiența ca voluntar YFU a început pentru mine tot în acea cameră, cu o masă și patru scaune în fața ei, doar că de data asta am fost de partea cealaltă. Am aflat cum e să fii cel care pune întrebarile, am înțeles ce se vrea prin anumite întrebări, am râs pe sub nas la răspunsuri impertinente sau ciudate, am apreciat dând din cap ideile la obiect și părerile bune. Am vorbit, am interacționat, dar cel mai important lucru, am ascultat. Am ascultat ideile unor copii care vor să fie ceea ce am fost eu, care vor să fie ceea ce am fost cu toții. Niște oameni care, în câteva luni, pot pleca din țară pentru un an de schimb.
Experiența YFU nu se oprește atunci când revenim în țară. Chiar dacă toți plecăm de acolo, probabil că experiența ca voluntar este mult mai interesantă, mai incitantă, implică mai multe lucruri interesante, cel puțin la început. Acum, când știu cum și de ce am fost și eu ascultat acum doi ani, parcă mi-aș dori să mai pot da o dată interviul, just for the sake of it. Aș vrea să nu mai fiu încordat pe scaunul din stânga, aș vrea să fiu din nou cel căruia i se pun întrebările, dar mai ales aș vrea să știu cât de bine am fost notat în acea zi, pentru mine memorabilă, de 2 februarie 2008.
Probabil că n-ar fi corect să aflu. Poate că ar trebui doar să trec mai departe și să uit de asta. Cert este că experiența din Danemarca a însemnat mult pentru mine, dar se văd la orizont lucruri și mai interesante. Mi-a plăcut mereu să organizez, să ajut, să fac tot ce-mi stă în putere, să fiu acolo atunci când cineva are nevoie, să discut cu oamenii, să îi fac să aibă nevoie de părerea mea. Chiar dacă încă nu e cazul, poate și să mă simt indispensabil, de ce nu? Nu știu dacă voi mai avea ocazia să fiu la acea masă vreodată, sunt vreo două mii de kilometri distanță de locul unde îmi doresc să fiu cam în câteva luni. Sigur este doar un singur lucru: voluntariatul YFU nu se va termina aici. Aici încep niște lucruri care, chiar dacă nu pot fi înțelese cu adevărat de către cineva care nu este insider, merită împărtășite. Aici doar începe o altă poveste strâns legată de YFU…
Christian Vasile
Elev de schimb în Danemarca
Outrup, 2008-2009
Taguri: danemarca, interviuri, yfu
Publicat în Uncategorized | 0 comentarii »
January 4th, 2010
Am scris și am vorbit de mai multe ori despre asta, fie pe blogul personal, fie în fața prietenilor, fie alături de familie. Alături de oricare dintre cele două familii pe care le-am avut, evident: familia din România sau familia-gazdă din Danemarca. Pentru că, la fel ca și voi, și eu mi-am pus la timpul meu problema legată de anul școlar pe care-l voi pierde, cel mai probabil, atunci când mă voi întoarce în țară. Și se pare că nu doar eu mi-am pus problema asta, dar se pare că eu mi-am pus-o cel mai superficial, pentru că am sărit peste ea, nu prea m-a interesat. Posibilitatea de a trăi un an în Danemarca m-a făcut să uit de faptul că atunci când mă voi întoarce o să fiu clasa a XI-a, și nu a XII-a, cum ar fi trebuit.
Ce s-a întâmplat ulterior, este istorie, cum spune o celebră vorbă. Am avut parte de cel mai bun an din viața mea, incontestabil. N-am avut prea mult timp la dispoziție să mă gândesc la școala din România, eram prea ocupat cu cea de acolo. Eram ocupat să-mi fac prieteni, să mă atașez și să mă implic mai mult în familie, să-mi mulțumesc cei doi antrenori, de handbal și fotbal. Aveam atât de multe de făcut încât am trecut peste toată chestia cu repetarea anului.
Am ajuns, inevitabil, și la posibilitatea de a-mi echivala studiile, dar nu am făcut mare gălăgie pentru asta. Nu m-am dus la profesori în Danemarca să le cer note, cu toate că YFU așa te sfătuiește să faci. Eu am acționat altfel. I-am făcut pe toți profesorii de acolo să nu poată refuza la final de semestru să-mi dea nota finală, și nici să mă bage în toate cele șapte examene nu i-am putut opri. Nici nu voiam, de-altfel. Eu îmi împlinisem dorința. Stăteam față în față cu posibilitatea de a trece anul în sistemul danez de învățământ, dar nici chiar asta nu-mi garanta echivalarea în România. Și cu toate astea, doar să mă întorc acasă și să spun că am promovat cu succes ar fi fost ceva frumos. Totul depindea de mine. Și după aproape două luni de testări scrise și orale, am reușit. Ulterior am putut să îmi echivalez anul și acasă, am intrat în a XII-a și acum mă pregătesc de Bacalaureat. Vreau să vă spun că echivalarea anului școlar este un proces de lungă durată și foarte greu.
Însă țelul pentru care YFU trimite elevi de schimb în afară nu este echivalarea anului de schimb. Părerea mea este că ar trebui să vă bucurați de posibilitatea asta, nu să o luați ca pe un lucru rău pentru că va trebui să „stați” un an acasă. Am auzit și de cazuri, triste de-altfel, în care elevi nu au plecat tocmai din această problemă. Și chiar și mai rău, din cauza părinților, care ar trebui să-și lase copiii să decidă, că doar este viitorul lor la mijloc.
Postul acesta este pentru foști, actuali sau viitori elevi de schimb. Pentru toți cei cărora nu li s-a echivalat anul sau pentru cei care nu mai au nicio speranță. Mai ales pentru ultimii. Vă veți întoarce acasă și veți da de răutatea specifică nouă, românilor. Veți vedea că până și unii dintre prietenii voștri cei mai buni vă vor face cu ochiul, ironic, și parcă vă vor spune: „repetentule!” Ei bine, chestia asta nici nu ar trebui să aibă importanță. Aveți atâtea argumente să le dați peste nas, sunt atâtea posibilități, așa încât nu trebuie să vă pierdeți tot anul de schimb în încercarea voastră disperată de a vă echivala studiile. Nici nu este nevoie. O experiență ca a voastră nu mai au mulți, și nici nu or să fie mai mult de 25 de elevi în fiecare an care vor putea ajunge unde ați fost voi. Bucurați-vă de experiența asta, trăiți clipa, trăiți zi de zi gândindu-vă la ce șansă aveți! Voi sunteți premianții generației voastre. Voi sunteți cei care duceți YFU mai departe. Iar asta, chiar și cu modestie vă spun, nu o poate face oricine.
Christian Vasile
Elev de schimb în Danemarca
Outrup, 2008-2009
Publicat în Uncategorized | 1 comentariu »
December 18th, 2009
Totul a început printr-un “uite, băiatul lui x-ulescu este plecat în Germania”. După ce l-am contactat pe “băiat” şi am obţinut informaţii despre Youth for Understanding România, am accesat site-ul www.yfu.ro şi am descărcat formularele pentru aplicaţii. Aveam 3 opţiuni: Austria, Elveţia, Germania. În luna noiembrie am trimis aplicaţiile completate cu ajutorul doamnei profesoare de limba germană şi după o aşteptare care părea fără sfârşit, în preajma Crăciunului am primit cel mai frumos cadou pentru 2008: “Dorim să vă anunţăm că fiica dumneavoastră a fost selecţionată în urma examinării aplicaţiilor şi este invitată la interviul de selecţie pe data de….”
Sărbătorile mele au fost cu 50% mai fericite decât de obicei. În vacanţa de la munte cu familia, tata nu mi-a dat voie să schiez, de frică să nu mă duc cu vreo fractură la interviu. Tot ce am făcut până la interviu era atent monitorizat de părinţi. Interviul a fost relativ uşor, chiar cred că am vorbit puţin cam mult. După acesta a urmat o aşteptare mai lungă, parcă “fără de sfârşit”, până la sfârşitul lunii februarie, când am aflat răspunsul final. Plec! După ce am reuşit să mă opresc din zbenguit, mi-am anunţat şi familia. În seara aceea a urmat o mini-petrecere frumoasă.
Nici acum nu ştiu dacă ai mei erau fericiţi că „scapă“ de mine un an, sau pentru că am şansa să învăţ un an într-o altă ţară. Au urmat o primăvară şi o vară plină de petreceri cu colegii, prietenii şi rudele. Cu câteva zile înainte să plec am avut parte de o serbare minunată a zilei onomastice: o petrecere pe malul mării, cu tentă “marinărească” şi cu un tort glazurat în culorile steagului Germaniei.
A venit ziua plecării. Eram în aeroport cu familia şi cu un prieten de-al tatălui meu. Toţi viitorii elevi de schimb purtam şepci galbene, pe care se afla „blazonul” YFU România. Şi acum ţin minte ce ne-a spus domnul Cosmatu: “să nu uitaţi ce culori se află pe şepcile voastre”. M-am simţit vinovată toată ziua aceea, vinovată de fericirea mea, de faptul că unii dintre elevii de schimb plângeau şi părinţii lor la fel. Eu eram bucuroasă.
Ajunşi în Hamburg, săptămâna de OWO (un seminar de orientare la sosirea în Germania) a trecut repede. Eram în tren cu telefonul în mână pregătită să îmi sun viitoarea familie gazdă, cu amintirile de la prieteni în bagaj şi cu speranţe şi gânduri care îmi frământau mintea. Mă întrebam: “Oare arăt prezentabil, le va plăcea de mine?” Urma staţia Hannover; îmi puteai vedea inima bătând. Am zis că dacă nu fac infarct din cauza emoţiilor prea mari până acasă – noua mea casă pentru un an – e de bine. Am coborât din tren. Familia gazdă era acolo, alături de noua mea soră. M-au întampinat cu o gerbera portocalie. Ajunşi acasă, am făcut cunoştiinţă cu fratele gazdă care, după o săptămână, a plecat în an de schimb în America.
A urmat şcoala. Fiind nevorbitoare de limba germană, am mers la clasa a 10-a. Prima lună a fost mai grea. Când înţelegeam din ce îmi spuneau ceilalţi şi credeam că e de bine, ziceam „JA“. Când credeam că e de rău, „NEIN“. Când nu înţelegeam nimic, doar zâmbeam  . După o lună şi câteva zile m-am mutat în clasa a 11-a. Am foarte mulţi prieteni şi puţin timp liber. Am 40 de ore de curs pe săptămână, destule cred eu. Este greu, atât prietenii, cât şi familia cer timp. La şcoală este bine, sunt la nivelul unui elev „mediu” de aici, cu toate că germana mea este în curs de învăţare. Profesorii mă înţeleg, prietenii se amuză, dar mă corectează când mai fac câte o greşeală. „Afacerea e pusă pe picioare” . Acum culeg ce am sădit 3 luni: petreceri, distracţii, relaţii foarte bune cu familia (doar cu sora e ceva mai special).
Germania este o ţară cu o cultură impresionant de interesantă: tradiţie, gastronomie, istorie. Simt că m-am schimbat, sunt mai sigură pe mine, mă cunosc mai bine, dorinţele mele au devenit mai multe, mai mari. Ideea de a schimba ceva în ţara mea, de a „revoluţiona sistemul“ este prezentă. Încerc să exploatez, să consum şi să savurez acest an într-un mod sălbatic. Mă simt ca un copil însetat, ca după un meci de fotbal în curtea şcolii cu colegii. Începutul anului nu a fost deloc roz. Am întâmpinat greutăţi în privinţa limbii, uneori a originii, nimeni nu ştie mare lucru despre Europa de Est. Eu încerc să schimb asta. Le-am vorbit despre Carpaţi, despre Marea Neagră, despre Dunăre, le-am arătat poze. Unii au fost fascinaţi. Majoritatea prietenilor mă întrebau unde este România, sau cei care ştiau unde este îmi spuneau că ştiu şi capitala: Sofia. La început dădeam din cap şi spuneam „aşa e“, acum îi corectez. La ora de muzică a trebuit să vorbim despre un instrument muzical îndrăgit. Am vorbit despre nai şi am ascultat Gheorghe Zamfir. Am gătit familiei gazdă mâncăruri tradiţionale care au ieşit delicioase.
Vă mulţumesc YFU România pentru şansa aceasta!
Maria Daniela Necșulescu
Elevă de schimb în Germania
Hannovra, 2009-2010
Taguri: hannovra, scoala
Publicat în Uncategorized | 0 comentarii »
December 9th, 2009
Dragi YFU-eri,
Ce mai faceți? Eu sunt foarte bine în Braunschweig, mă înțeleg excelent cu familia gazdă și imi place mult. E o familie de excepție, ambii părinți sunt profesori. Tatăl meu gazdă are o funcție foarte importantă în întregul Land, iar mama gazdă e specialistă în arte. Am un frate puțin mai mic, cântă extraordinar la pian. Mai am un frate de o vârstă cu mine care e în Chile, tot prin YFU. El tocmai a schimbat familia. La școală am niște profesori foarte buni și colegii sunt de asemenea foarte drăguți cu mine. Deja am luat multe note. Merg la un curs de design și am făcut deja câteva zile de practică la biroul de arhitectură al unui prieten al familiei mele de aici (unul dintre cei mai buni arhitecți din zonă) și e o meserie superbă. Joc și în trupa de teatru a liceului unde tatăl meu gazdă e coordonator și pregătim un musical pentru luna februarie. A venit și primarul la noi acasă pentru a mă cunoaște. Mi-a adus multe cadouri și mi-a citit câteva fraze de întâmpinare în limba română. A fost foarte frumos, nu mă așteptam la asta.
Salutari din Braunschweig,
Roxana
Elevă de schimb în Germania 2009-2010
Taguri: braunschweig, germania
Publicat în Uncategorized | 0 comentarii »
November 20th, 2009
Sunt Radu, am 20 de ani și sunt student în anul II la Drept. Acum 3 ani, când eram în clasa a XI-a la liceu, am fost plecat un an în Germania, un an pe care nu am să îl uit niciodată.
În fiecare zi, când merg la facultate, întâlnesc oameni din toate colțurile țării, care au venit la Cluj la facultate să studieze. Nu de puține ori mi-a fost dat să observ că sunt diferit de cei din jurul meu, că parcă gândesc și văd lumea prin alți ochi. Oare are asta vreo legătură cu faptul că am fost plecat un an în altă țară, că am avut ocazia de a cunoaște la doar 17 ani o altă lume, când alții nu au șansa asta niciodată? Sau sunt diferit de ceilalți prin simplul fapt că doi oameni nu sunt niciodată la fel?
Mă gândesc de multă vreme dacă anul petrecut acolo mai are astăzi vreo relevanța sau nu. Eu cred că are. Cred că nu aș fi fost astăzi ceea ce sunt dacă nu aș fi fost plecat acolo. Înainte să plec vroiam să dau la medicină; după ce m-am întors m-am decis să dau la Drept. Înainte să plec eram un puști, după ce m-am întors am devenit responsabil și matur.
Sunt doar cîteva lucruri dintre multele care s-au schimbat la mine, după un an petrecut în altă cultură, în altă familie și înconjurat de prieteni noi. Restul, cum ar fi că astăzi vorbesc germana foarte bine sau că a avea prieteni din toata lumea a devenit o normalitate pentru mine, este, cum s-ar zice, istorie. La fel și faptul că astăzi lucrez ca voluntar la YFU sau că în Germania am un al doilea „acasă” , la familia mea gazdă, unde sunt mereu primit cu brațele deschise.
Și că tot vorbeam de diferențe. Pentru mine toate acestea sunt oarecum parte a vieții mele de zi cu zi, din momentul în care am plecat acolo și până astăzi, în timp ce pentru alții ele nu există, pentru ca ei nu au avut șansa mea.
Radu Noșlăcan
Fost elev de schimb în Germania
Regensburg, 2006-2007
Publicat în Uncategorized | 0 comentarii »
|
