Am scris și am vorbit de mai multe ori despre asta, fie pe blogul personal, fie în fața prietenilor, fie alături de familie. Alături de oricare dintre cele două familii pe care le-am avut, evident: familia din România sau familia-gazdă din Danemarca. Pentru că, la fel ca și voi, și eu mi-am pus la timpul meu problema legată de anul școlar pe care-l voi pierde, cel mai probabil, atunci când mă voi întoarce în țară. Și se pare că nu doar eu mi-am pus problema asta, dar se pare că eu mi-am pus-o cel mai superficial, pentru că am sărit peste ea, nu prea m-a interesat. Posibilitatea de a trăi un an în Danemarca m-a făcut să uit de faptul că atunci când mă voi întoarce o să fiu clasa a XI-a, și nu a XII-a, cum ar fi trebuit.
Ce s-a întâmplat ulterior, este istorie, cum spune o celebră vorbă. Am avut parte de cel mai bun an din viața mea, incontestabil. N-am avut prea mult timp la dispoziție să mă gândesc la școala din România, eram prea ocupat cu cea de acolo. Eram ocupat să-mi fac prieteni, să mă atașez și să mă implic mai mult în familie, să-mi mulțumesc cei doi antrenori, de handbal și fotbal. Aveam atât de multe de făcut încât am trecut peste toată chestia cu repetarea anului.
Am ajuns, inevitabil, și la posibilitatea de a-mi echivala studiile, dar nu am făcut mare gălăgie pentru asta. Nu m-am dus la profesori în Danemarca să le cer note, cu toate că YFU așa te sfătuiește să faci. Eu am acționat altfel. I-am făcut pe toți profesorii de acolo să nu poată refuza la final de semestru să-mi dea nota finală, și nici să mă bage în toate cele șapte examene nu i-am putut opri. Nici nu voiam, de-altfel. Eu îmi împlinisem dorința. Stăteam față în față cu posibilitatea de a trece anul în sistemul danez de învățământ, dar nici chiar asta nu-mi garanta echivalarea în România. Și cu toate astea, doar să mă întorc acasă și să spun că am promovat cu succes ar fi fost ceva frumos. Totul depindea de mine. Și după aproape două luni de testări scrise și orale, am reușit. Ulterior am putut să îmi echivalez anul și acasă, am intrat în a XII-a și acum mă pregătesc de Bacalaureat. Vreau să vă spun că echivalarea anului școlar este un proces de lungă durată și foarte greu.
Însă țelul pentru care YFU trimite elevi de schimb în afară nu este echivalarea anului de schimb. Părerea mea este că ar trebui să vă bucurați de posibilitatea asta, nu să o luați ca pe un lucru rău pentru că va trebui să „stați” un an acasă. Am auzit și de cazuri, triste de-altfel, în care elevi nu au plecat tocmai din această problemă. Și chiar și mai rău, din cauza părinților, care ar trebui să-și lase copiii să decidă, că doar este viitorul lor la mijloc.
Postul acesta este pentru foști, actuali sau viitori elevi de schimb. Pentru toți cei cărora nu li s-a echivalat anul sau pentru cei care nu mai au nicio speranță. Mai ales pentru ultimii. Vă veți întoarce acasă și veți da de răutatea specifică nouă, românilor. Veți vedea că până și unii dintre prietenii voștri cei mai buni vă vor face cu ochiul, ironic, și parcă vă vor spune: „repetentule!” Ei bine, chestia asta nici nu ar trebui să aibă importanță. Aveți atâtea argumente să le dați peste nas, sunt atâtea posibilități, așa încât nu trebuie să vă pierdeți tot anul de schimb în încercarea voastră disperată de a vă echivala studiile. Nici nu este nevoie. O experiență ca a voastră nu mai au mulți, și nici nu or să fie mai mult de 25 de elevi în fiecare an care vor putea ajunge unde ați fost voi. Bucurați-vă de experiența asta, trăiți clipa, trăiți zi de zi gândindu-vă la ce șansă aveți! Voi sunteți premianții generației voastre. Voi sunteți cei care duceți YFU mai departe. Iar asta, chiar și cu modestie vă spun, nu o poate face oricine.
Christian Vasile
Elev de schimb în Danemarca
Outrup, 2008-2009
Suntem multi fara copii care avem posibilitati sa gazduim studenti chiar ptr mai mult de 1 an, este vorba de romanii din USA, ne gasiti pe Neogen.ro