Articole ‘ong fest’

Stammtisch Aprilie și ONG Fest

Wednesday, April 21st, 2010

Joi, 22 Aprilie 2010, o mână de voluntari YFU s-a strâns la Biroul din Calea Moșilor pentru un Stammtisch după multă vreme fără o astfel de întâlnire. Am fost vreo 10 în total, iar în întâlnire am putut-o integra și pe Carmen Gaman, care are o emisiune la Radio România Internațional. A venit, a vorbit cu majoritatea dintre noi, i-am explicat ce înseamnă YFU România și YFU Worldwide, cum au fost experiențele noastre ca elevi de schimb și foarte multe alte lucruri pe care le veți auzi, sperăm noi, în prima vineri din iunie, atunci când înregistrarea cu noi va fi difuzată în emisiunea „Generația următoare”. Sună foarte nice, nu?

Am vorbit despre cum au fost săptămânile noastre, ne-am mai amintit de momente din anul de schimb sau de la seminare și am discutat în mare și strategia de „atac” a ONG Fest-ului la care YFU va participa. Târgul va avea loc între 7-9 mai în București în Parcul Unirii, acolo unde ne pregătim să dăm nas în nas cu potențiali viitori participanți în cadrul programului nostru. Sperăm să vedem foarte multă lume acolo, mai ales că suntem plini de idei bune, bună-voință și suntem super-încântați de evenimentul la care vom participa. Am pus cap la cap idei, strategii de comunicare și atragere a celor de la eveniment spre stand-ul nostru și sperăm ca toate astea să funcționeze cât mai bine. Și, de ce să nu sperăm și asta, să reușim să atragem viitori participanți la programul pe care YFU îl oferă. Considerăm ONG Fest a fi o mare oportunitate de a discuta cu cei care nu știu exact cu ce ne ocupăm, dar vrem să ne mărim și aria de „prieteni” printre alți voluntari ca și noi.

Dacă aveți drum prin Unirii între 7 și 9 mai 2010 vizitați și standul nostru, poate reușim să discutăm un pic despre lucruri pe care vreți să le aflați de la oamenii direct implicați în schimburile internaționale de elevi. Până una-alta, ziua de joi a fost foarte mișto având în vedere că am făcut iarăși ceea ce ne place nouă: ne-am întâlnit, am discutat (sau bârfit, cum vreți voi), am râs și am avut o seara plăcută. Sperăm să ne vedem la ONG Fest!

Christian Vasile
Elev de schimb în Danemarca
Outrup, 2008/2009