CONCEPTUL YFU
Principalul scop al activităţii fundaţiei noastre nu este acela de a asigura tinerilor solicitanţi sejururi de perfecţionare şi aprofundare a cunoştinţelor de limbă, ci de a oferi acelora dintre ei care dovedesc că sunt deschişi către ceea ce este nou, setoşi de cunoştere şi auto-cunoştere, angajaţi social şi conştienţi de responsabilităţile ce le vor reveni în viitor, posibilitatea ca, timp de aproape un an, să participe direct la viaţa familială şi activitatea şcolară de zi cu zi într-o ţară străină, urmând ca prin această experienţă să cunoască în mod intensiv ţara gazdă, cultura, tradiţiile şi obiceiurile acelui popor. Participanţii la acest tip de programe trebuie ca, singuri în sânul familiei ce îi găzduieşte dar pregătiţi şi îndrumaţi de către YFU, să înveţe să comunice cu succes peste graniţele naţionale şi culturale şi să identifice căi şi modalităţi comune în adevărata colaborare, cea care conduce prin toleranţă către înţelegere şi respect reciproc. Înţelegem aceasta ca pe o componentă a educaţiei atât în spiritul cooperării şi înţelegerii interetnice, interculturale, cât şi al responsabilităţii politice conştiente, fără angajament (ataşament) politic sau religios. Imensele şanse de a descoperi şi de a învăţa, create de către aceste programe de schimb, nu se dezvăluie de la sine, ci se lasă descoperite numai printr-o activă disponibilitate de cunoaştere a tot ceea ce înseamnă nou şi străin - chiar şi atunci când propriile aşteptări îţi sunt infirmate. Participarea la Programele de Schimburi Internaţionale de Elevi trebuie înţeleasă ca o completare a educaţiei primită în şcoală. Acesta este motivul pentru care atât în selectarea celor ce urmează a participa la programele din străinătate cât şi în consilierea şi îndrumarea participanţilor sosiţi din străinătate în România colaborăm în mod strâns cu licee şi colegii din întreaga ţară. Alături de facilităţile oferite prin organizarea programelor de schimburi înternaţionale de tineri fundaţia noastră şi-a propus drept sarcină permanentă şi îndrumarea activă a tuturor celor care participă la acest complex proces educativ care începe imediat după selecţia participanţilor şi este asigurat, în mod voluntar, de către foşti participanţi la programele de schimb. |