Republica Populară Chineză
YFU România promovează programele de schimburi internaționale de elevi în India pentru acei elevi care doresc să experimenteze o cultură cu totul diferită decât cea română și să se descopere pe sine prin această experiență. Prin grija organizației partenere, elevii sunt plasați în familii gazdă în principal din R.P. Chineză și vor fi școlarizați în școli în R.P. Chineză.
Cine poate aplica pentru anul școlar 2022–2023
Condiții de vârstă: candidații la programele YFU România pentru anul școlar 2022–2023 trebuie să fie născuți între 31 iulie 2004 si 31 iulie 2007
. Aplicanții care depășesc vârsta cerută de program sunt rugați să ne contacteze pentru a discuta posibilitățile de participare.
Performanțe școlare: candidații trebuie să aibă o situație școlară peste medie și să dovedească un interes crescut pentru activitățile legate de școală când aplică la programul YFU. Sistemul școlar chinez este înalt-academic și elevilor de schimb li se cere o motivație puternică pentru studiu și respectarea regulilor sistemului școlar din țara-gazdă.
Limba străină
Condițiile programului: Participanților li se cere să învețe minim 160 ore de limbă chineză înainte de sosirea în R. P. Chineză. Se recomandă ca participanții să înceapă studiul limbii chineze deîndată ce sunt acceptați în program. Fiecare participant va primi un test de auto-evaluare. De asemenea, limba engleză trebuie cunoscută la nivel intermediar, un scor ELTiS de 200 fiind cerut.
Programul de un an
Calendarul programului
Plecare: august 2022
Reîntoarcere: iunie 2023
Ce este inclus in prețul programului
- plasamentul într-o familie gazdă, voluntară
- consilierea de către voluntari instruiți pe toată perioada programului pentru elev și asistență oferită de organizația noastră pentru părinți. La nevoie, asistență și consiliere de către personal calificat.
- școlarizarea într-o școală în R.P. Chineză pe perioada programului
- Asistență pe aeroport în România și în R.P. Chineză.
- asigurare medicală pe toată perioada programului
- Costurile cu permisul de ședere
- seminare naționale și internaționale:
- seminar pregătitor în România înainte de plecarea în anul de schimb
- seminar de orientare în R.P. Chineză, în prima perioadă a anului de schimb
- seminar internațional, la mijlocul anului de schimb, în R.P. Chineză
- seminar internațional de reintegrare, în R.P. Chineză, spre finalul anului de schimb
- seminar de reintegrare, organizat în România după întoarcerea din program.
- bani de buzunar (orientativ 200 USD pe lună)
- transportul internațional dus-întors.
- ore suplimentare de limbă chineză, în țara-gazdă, dacă este necesar
- costuri școlare suplimentare (pentru manuale, transport la școală, eventuale activități școlare extracurriculare pentru care pot opta elevii, uniformă școlară (aprox. 165 USD/ an)
- pranzul în zilele de școală (100 USD lunar)
- costuri rezultate din excursii sau alte activități opționale organizate de școală sau cele cu scop cultural oferite de organizațiile YFU partenere în afara programului standard.
Programul de un semestru
Calendarul programului
Plecare: august 2022
Reîntoarcere: ianuarie 2023