MĂRTURII
În urmă cu “ceva ani” am fost mamă gazdă pentru o tânără din Germania, Melanie. M-am bucurat de prezenţa ei, de dorinţa ei de a învăţa limba română, de succesul avut la o olimpiadă pentru minorităţi când a recitat din Eminescu, de acea perioadă când o ajutam să înţeleagă sensurile cuvintelor românești, ale obiceiurilor noastre, mult diferite de ale ei şi ale vieţii noastre cotidiene…Mă mândresc mult cu relaţia mea cu Melanie, și cu faptul că am reușit să o fac să iubească limba noastră, că în Germania s-a înscris la un curs universitar de limbă română şi pentru că probabil ne păstrează o amintire la fel de plăcută ca cea pe care i-o păstrăm şi noi… Să fii familie gazdă este o responsabilitate suplimentară, dar merită tot efortul, când poţi fi părtaș la educaţia unui copil. Recomand oricui această frumoasă experienţă.
Azi vreau să împărtășesc cu voi una dintre cele mai frumoase experienţe pe care le-am trăit, aceea de părinte într-un program de schimburi pentru elevi. Anul 2013-2014 a fost unul special. În august mă aflam pe aeroportul Otopeni conducând-o pe Simina, fiica mea cea mare, care se îndrepta spre o experienţă inedită, aceea de elev de schimb în Germania. În septembrie am început să predau limba română unei frumoase nemţoaice, elevă de schimb în școala noastră. Din februarie 2014 acea elevă devine fiica noastră de schimb pentru cinci luni. A fost un an plin de emoţie; să îţi știi unul dintre copii plecat între „străini” şi să ai acasă un copil pentru care „străinii” eşti tu şi familia ta, să ai grijă de el ca de copilul tău și să ajungi sa îl iubești şi să te strige „mami”, să îl înveţi limba naţiei tale şi să ajungi să împărtășești sentimente cu el, pe românește.
Eu mi-am petrecut anul de schimb la Târgu Mureş. Consider experienţa trăită datorită YFU un câştig absolut. Am cunoscut o cultură complet diferită, am învăţat o limbă străină şi am avut prilejul de a lega relaţii deosebite şi profunde cu familia mea gazdă şi cu noii prieteni din România. După întoarcerea în Germania, am dorit să revin în România, așa că am hotărât să trăiesc un an in Sibiu, absolvind în 2010 liceul “Samuel von Brukenthal” cu rezultate foarte bune. Experienţa trăită graţie YFU mi-a lărgit posibilităţile profesionale și, mai presus de toate mi-a modelat caracterul. De aceea, simt că alături de YFU am făcut cel mai mare pas din viaţă, spre dezvoltarea mea.