YFU caută sponsori!
Fondul de burse
YFU este o organizaţie non-profit. Astfel, costurile programelor sunt suportate de către elevul participant la schimb și familia lui. YFU încearcă să investească în elevi interesaţi, ai căror familii nu își permit costurile programului. An de an, YFU ofera burse de merit, în cazuri suficient argumentate.
Fondurile de bursă provin din gestiunea internă financiară și de la sponsori. An de an, ne bazăm pe contribuţia dumneavoastră pentru a putea oferi șansa de a participa unor elevi care altfel nu și-ar permite aceasta. De aceea, orice contribuţie financiară înseamnă o șansă în plus pentru un elev / o elevă.
Investiţi in educaţie
Cei care educă copiii sunt demni de mai multă onoare decat cei care le dau viaţă; de aceea pe lângă viaţă, daruiţi copiilor si arta de a trăi bine, educându-i. Aristotel
Sponzorizând un schimb intercultural, investiţi în educaţia unor tineri cu potenţial. Această investiţie este de nepreţuit. Investiţia în educaţie este unul din puţinele moduri prin care contribuiţi la o schimbare profundă, în perspectivă, a societăţii.
Prin schimbul intercultural contribuiţi la eliminarea stereotipurilor și creșterea toleranţei în rândul generaţiei tinere. Totodată se sporește întelegerea interculturală și se dezvoltă simţul unei umanităţi comune.
Contribuiţi la programe educaţionale care pregătesc tinerii pentru piaţa muncii și leadership într-o economie internaţională interdependentă.
Sponzorizând YFU schimbaţi în bine viitorul unui elev, a unei generaţii, a societăţii. Contribuiţi la o lume mai bună.
Datele de sponsorizare:
RO12 RZBR 0000 0600 0240 8008
Raiffeisen BANK – București
Agenţia Piaţa Romană
Dacă doriţi să sponsorizaţi programul de schimb al unui elev anume, ne puteţi contacta pentru a vă oferi detalii referitoare la procedeu.